„Prințesa telefoanelor” și-a fluturat bagheta magică și l-a făcut pe ”iubi” să dispară! Sosiți împreună pe plaja bogaților, Alexandra Mirea l-a ținut la distanță pe fotbalistul Cătălin Țîră

Publicat: 21 iul. 2020, 20:33 Autor: ileana.ghinea Vedete

Atunci când ești „Prințesa telefoanelor” poți să faci absolut tot ce vrei, inclusiv pe plaja bogaților. Ba chiar poți să-i dai și distanță iubitului care, oricum, nu mai prezintă interes cum o făcea în urmă cu trei ani… 

Personajele principale de astăzi sunt Alexandra Mirea și Cătălin Țîră. Cei doi amorezi au fost surprinși pe litoralul românesc de colegii noștri, paparazzi CIAO.RO.

Cei doi au sosit împreună pe litoral, însă s-au „tratat” cu distanță. Sursele noastre de la fața locului ne-au spus că ceva mai aprigă a fost duduia milionară, iar sărăcuțul fotbalist nu a avut altceva de făcut decât să se supună. S-a așezat cuminte pe șezlong și a așteptat noi ordine. Ele au întârziat să apară, iar atunci când mai încerca și el o conversație, se alegea doar cu o frumoasă… ceafă în fața ochilor.

Nu știm exact dacă este scandal mare, știm doar că „Prințesa telefoanelor” l-a ignorat pe iubi toată ziua. Parcă mai importante au fost țigările – pe care le-a sudat – și costumul de baie de mare fiță pe care nu mai știa cum să-l scoată în evidență. Din când în când, mai dădea câte un scroll și pe Instagram, căutând probabil inspirație pentru noile poze pe care o să le facă.

Cei doi iubiți formează un cuplu de mai bine de 3 ani, deja. Ba mai mult decât atât, în septembrie 2017, distinsul fotbalist și-a luat inima în dinți și i-a luat mândruței lui un inel de toată frumusețea. La vremea respectivă, „Prințesa” își arăta mândră bijuteria pe care o purta pe deget. Să fi trecut oare vremurile acelea? Oare chiar este adevărat? Dragostea durează 3 ani?

Vom vedea… Până atunci haide să ne mai lămurim o dată cine sunt cei doi amorezi.

“Prinţesa telefoanelor” este fiica afaceristului Radu Mirea, supranumit “Regele telefoanelor”. Bărbatul deține cea mai mare retea de magazine telecom, Arsis Trading. În plus, Radu Mirea a devenit şi acţionarul majoritar al Subway România, celebrul lanţ american de fast-food. Alexandra Mirea a trăit o poveste de dragoste cu năbădăi cu Bombo, fratele Ralucăi Pastramă. Cei doi s-au despărţit după o relaţie cu mai multe suişuri şi coborâşuri. „Prinţesa telefoanelor”, a devenit cunoscută după ce i-a „furat” iubitul actualei celei mai bune prietene a ei, Ruxi Mumuşica.
Cătălin

Cătălin Țîră este fotbalist la FC Voluntari. Bărbatul se laudă cu un CV-ul amoros interesant. Prin patul lui au trecut Ilinca Vandici sau Anda Adam.

Publicat: 21 iul. 2020, 20:33 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă
×